Hai apasa Like !

Gropacuprosti.ro - faze tari, clipuri tari, filme tari, muzica noua






Care este de fapt realitatea cu Covidu' ?








 

 

 

 

 

 

Sunt pe niște grupuri dedicate Covid. 

Am fost adăugat la începutul pandemiei. 

În linii generale, evoluția discuțiilor a fost următoarea:
- la început, diseminare de informații din afara țării, într-o mare de necunoscute 

- apoi a început disputa cu scepticii. Au apăurt teoriile conspiraționiste, pe lângă informația de bună credință de la început - apoi, o etapă de acalmie /

- grupurile respective erau populate până de curând doar cu shareuri insipide ale articolelor din publicații locale. Lumea se săturase de discuții despre Covid./

 - de câteva zile s-a schimbat ceva - au început discutii de genul : " am o ruda care se simte rau și nu primește tratament,e acasă nu stiu ce sa fac, în spital nu erau locuri", "nu mai sunt locuri în spital", "pacientul internat nu a fost încă văzut de niciun medic". Situații firesti în contextul de față, semnele din ce în ce mai evidente ale colapsului sistemului sanitar.

Realist vorbind, ce putem să cerem unui sistem deja șubrezit și unor cadre medicale epuizate de câteva luni? Cu această ocazie apar și mărturii interesante ale oamenilor care au trecut prin boală. Foarte multe comentarii de la oameni care spun că nu e chiar o răceală, oameni cărora gustul și mirosul le-au revenit extrem de greu (chiar si la 3 luni de la debutul bolii), persistența oboselii accentuate la mult timp după vindecare. Urmăresc cu atenție ce va urma, e o poveste în care suntem deja cu toții și vom avea fiecare ieșirea la rampă într-un fel sau altul. Din păcate, sistemul românesc nu va face față...

 Vom afla de pe astfel de grupuri dar și de pe profilele personale ale prietenilor noștri de din ce în ce mai multe decese, de oameni tineri loviți din plin de boală. Cineva imi spunea că această pandemie va urma cursul gripei, că trebuie să trecem prin ea si asta e. Sunt de acord, așa va fi. Dar să ne amintim ce devastatoare a fost prima întâlnire a omenirii cu gripa. A decimat mai multi oameni decât războiul. Acesta e specificul unui virus pandemic. 

Nu avem nicio memorie imunitară în fața lui, iar în absența altor mijloace de prevenție, imunizarea naturală, în masă se face cu costul unui număr mare de vieți omenesti. Fiecare om in contact cu un virus pandemic joacă de fapt o loterie. Nu stii dacă vei fi asimptomatic, paucisimptomatic sau faci o formă gravă de boală. Habar nu ai cum va reacționa sistemul tău imunitar la întâlnirea cu un virus nou. Faptul că acest virus pandemic a afectat într-o primă fază doar bătrânii și persoanele cu o sănătate precară, ne-a dat unora dintre noi confortul emoțional de a nega realitatea. 

Ne va lovi însă din plin. Până una alta eu port mască, nu socializez așa cum o făceam înainte, imi limitez cât pot de mult timpul petrecut în multimi de oameni. Nu sunt convinsă că nu mă voi îmbolnăvi. Dar, orice formă de protectie e mai bună decât nimic. 

Purtând mască avem șanse mari să ne salvăm pe noi și oamenii dragi de lozul necâștigător al întâlnirii cu virusul și evităm și colapsul economic.







Multumesc ;-)

0 Comentarii:




Stai! Vezi acum si alte articole amuzante din arhiva groapacuprosti.ro ...